Astăzi, 11 aprilie se marchează ziua mondială a Bolii Parkinson, iar Asociația Pacienților cu boala Parkinson Laleaua Buzaului, la nivel de județ, în parteneriat cu Consiliul Județean Buzau și Inspectoratul Județean de Poliție Buzău, au marcat această zi într-un mod deosebit pentru cei aflaţi în suferinţă. Mai exact, o parte dintre bolnavi au fost convocaţi la o întâlnire în cadrul căreia le-au fost oferite bastoane de sprijin cu patru picioare care să îi ajute să se deplaseze mai uşor.

„Lansăm un proiect dedicat pacienților cu boala Parkinson, însă de programul educațional pot beneficia toți bolnavii de deficiență locomotorie, dar şi aparţinătorii acestora. În România sunt înregistrați în jur de 75000 de pacienți cu această maladie, iar în județul Buzău sunt inregistrați în jur de 1500 de pacienți cu boala Parkinson. În stadiile avansate ale bolii ei prezintă tremor pronunțat al membrelor, tulburări de echilibru, mers cu pași mici, târșâit și cel mai grav este că ei se pot bloca, nemaiputând efectua nici o mișcare.
Mulțumim frumos Consiliului Județean, care vine în sprijinul pacienților, iar în această zi oferă 50 de dispozitive medicale: bastoane de mers cu patru picioare, pentru un mai bun sprijin în timpul mersului. Pentru siguranță în trafic bastoanele vor avea bandă reflectorizantă alb/roșie aplicată pe ele pentru a crește siguranța personală, pentru a-i face pe şoferi să fie mai atenţi, dar şi pe conducătorii de moto și bicicliștilor aflați în trafic, mai ales când este vizibilitatea redusă.
Fac un apel către toate persoanele care prezință deficiențe locomotorii și se folosesc în timpul mersului de mijloace ajutătoare: bastoane, cârje, cadre de mers să folosească banda reflectorizantă alb/roșie aplicată pe ele pentru a crește siguranța proprie și atenția șoferilor auto, moto și biciliștilor aflați in trafic, mai ales când vizibilitatea este redusăsă. De asemenea, acest apel se adreseaza conducatorilor auto, moto și bicicliștilor să fie prudenți și înțelegători cu persoanele cu deficiențe locomotorii, care traversează trecerea de pietoni, să nu-i claxoneze și să dea dovada unui comportament civic.
Dorim ca acest proiect să devină un impuls de aplicare de responsabilitate în trafic atât din partea pacientului cât și din partea tuturor participanților în trafic atât în județ cât și în toată țara.
Să respectăm bolnavii bolnavii cu BP și cu alte deficiențe locomotorii”, a declarat medicul Angela Mînăscurtă, preşedintele Asociației Pacienților cu boala Parkinson Laleaua Buzaului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here