Consiliul de Administrație al SJU, întrunit ieri pentru a lua act de constatările comisiei de anchetă, în cazul copiilor legați de pat, a decis ca astăzi toți medicii șefi de secție împreună cu asistentele șefe să fie instruiți și să nu mai apară pe viitor situații precum cea din secția de pediatrie unde mai mulți copii au fost filmați legați de pătuțuri.

În paralel președintele CA al SJU, Laurențiu Gavrilă a dispus controale pe toate secțiile unității spitalicești așa încât să se asigure că nu există situații de nerespectare a prevederilor legale.

Totodată continuă evaluarea managerilor SJU și anchetele poliției, DSP și ale celorlalte foruri. Laurențiu Gavrilă a precizat că procedura de sancționare a șefei secției pediatrie și asistentei șefe de pe aceeași secție au intrat pe făgașul legal, se vor parcurge toți pașii prevăzuți de lege. În funcție și de rezultatele celorlalte anchete măsura de sancționare propusă de reprezentanții CJ în CA al SJU, poate ajunge și la desfacerea contractului de muncă.

Pe de altă parte de mâine, 1 februarie, personalul de pe secția de pediatrie va fi suplimentat cu două asistente care au promovat examenul din luna decembrie, norma de încadrare pe secția respectivă fiind în continuare deficitară. Pentru schema completă ar mai fi nevoie de 5 asistente , două infirmiere și un îngrijitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here