Decizia finală privind redeschiderea şcolilor începând de lunea viitoare, 8 februarie, este aşteptată, marți, după o nouă evaluare a situaţiei epidemiologice. Revenirea elevilor în bănci este dorită de majoritatea factorilor implicaţi în luarea deciziei, însă sunt și aspecte care ar putea sta la baza unei alte hotărâri decât aceea de a fi redeschise școlile fizic: contagiozitatea mare a noii tulpini de coronavirus şi faptul că puţini dintre angajaţii din învăţământ s-au vaccinat până acum.

Decizia privind deschiderea şcolilor după vacanţa intersemestrială va fi luată de preşedintele Klaus Iohannis împreună cu premierul Florin Cîţu, miniştrii Sănătăţii şi Educaţiei şi specialiştii din sistemul sanitar. În cazul în care se va reveni la şcoală decizia va fi descentralizată la nivelul fiecărei localităţi, în funcţie de incidenţa cumulată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here