cerere-religie-1
Mai sunt doar trei zile până când expiră termenul până la care pot fi completate și depuse cererile pentru ora de religie.
Potrivit normelor, înscrierea copiilor la ora de religie în şcoli se poate face doar pe baza unei cereri în scris a părinţilor, care trebuie depusă până pe 6 martie.

Recent, secretarul de stat în MEN Liliana Preoteasa a declarat că Ministerul Educaţiei a trimis o adresă inspectoratelor şcolare prin care le-a cerut să informeze părinţii elevilor că pentru a participa la ora de religie trebuie să depună o cerere, „aşa cum spune CC”.

„Cererile se vor depune până pe 6 martie, noi vrem să facem cât de repede, ca să clarificăm această situaţie. Există un formular pe care noi l-am transmis care spune foarte simplu: «doresc ca fiul, fiica mea, cu numele respectiv, să participe la orele de religie şi anume la cultul, cel pe care îl alege părintele elevului». E foarte simplu. După 7 martie, vom avea o situaţie şi o să vedem la momentul respectiv. Aşteptăm să vedem ce spun părinţii”, a adăugat secretarul de stat.

Patriarhul Daniel a declarat, duminică, la Sfânta Liturghie că ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nimic, fiind ştiinţa cea mai profundă, a legăturii cu Dumnezeu, iar înscrierea la această disciplină este un act de mărturisire publică a credinţei.
„Înscrierea pentru ora de Religie este un act de credinţă, de mărturisire publică a credinţei, a iubirii noastre faţă de Hristos şi a dorinţei noastre de a creşte spiritual. Biserica a botezat copiii pe care părinţii i-au născut şi i-au adus să fie botezaţi. Dacă Biserica a botezat copiii înseamnă că are şi datoria de a-i creşte în credinţă”, a spus Preafericitul Daniel, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Sf Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală.

PF Daniel a arătat că „este nevoie şi de o formare duhovnicească şi intelectuală a copiilor la şcoală, împreună cu alţi copii şi în dialog cu alte cunoştinţe, cu alte discipline pe care le studiază sau le învaţă copiii la şcoală”.

În acest sens, el a dat citirii apelului Consiliului Consultativ al Cultelor din România, reunit sâmbătă, potrivit căruia fără cunoştinţe de religie nu poate fi înţeleasă istoria şi cultura Europei şi de aceea în aproape toate ţările europene, religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public.

„Predarea religiei în şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor şi a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare,întrucât propune modele viabile de bunătate,sfinţenie şi convieţuire umană. Educaţia religioasă contribuie la depăşirea ignoranţei religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranţă”, se arată în apelul consiliului.
Potrivit lui PFDaniel, la ora de religie copiii învaţă ” că universul, cerul şi pământul nu sunt produsul întâmplării, ci sunt darul înţelepciunii şi iubirii lui Dumnezeu pentru om”, „că omul nu este un simplu animal evoluat, ci este o fiinţă inteligentă, liberă şi iubitoare, creată după chipul lui Dumnezeu” şi „că orice faptă bună izvorâtă din iubire smerită şi milostivă nu piere niciodată”, ci „rămâne în memoria şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi fiecare faptă bună săvârşită în timpul vieţii trecătoare are o valoare veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu”.

„De aceea, ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nimic, cu nicio altă ştiinţă pentru că de fapt ştiinţa cea mai profundă este ştiinţa legăturii noastre cu Dumnezeu cel veşnic Care ne-a creat pentru viaţă veşnică, pentru iubire şi fericire veşnică în Împărăţia Preasfintei Treimi, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire! Amin!”, a conchis Patriarhul României.
Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că art. 18 alin. 2 teza I din Legea educaţiei naţionale privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituţional, oficiali ai Curţii precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina.

CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here