Săptămâna aceasta, poliţiştii buzoieni sunt angrenaţi în acţiuni preventive pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, circumscrise calendarului campaniei „SPEED” al Poliţiilor Rutiere Europene (ROADPOL).

Astăzi, 21 aprilie, între orele 00:00 – 24:00, se derulează acțiunea Speed Marathon, pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei.

Vor fi folosite echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, care vor fi amplasate în sistem „cascadă”, în special în zonele unde se înregistrează cele mai mari valori de trafic.

Acțiunea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară în toată țara, pe drumurile publice, polițiștii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu.

Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive.” , anunță Biroul de Presă al IPJ Buzău.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here