„Eroii nu mor niciodată!”, scrie la începutul postării de pe pagina de facebook a Ministerului Apărării Naționale, cu referire la sublocotenentul (pm) Adrian Vizireanu și sublocotenentul (pm) Iulian Dumitrescu,, căzuți la datorie în Afganistan pe 07 mai 2016. Sublocotenenții (pm) Adrian Vizireanu și Iulian Dumitrescu şi-au pierdut viaţa în urma unui incident care a avut loc în apropiere de localitatea Kandahar, Afganistan, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani. Militarii au fost uciși de doi indivizi ce purtau uniforme ale forțelor naționale afgane de apărare și securitate.

„Plutonierul Bogdan Dragomir, rănit în acelaşi incident, îsi aduce aminte cu drag dar și cu durere în suflet de colegii lui: ,,Dumi a fost un coleg și un prieten extraordinar! Am legat cu el o prietenie deosebită pentru că era pasionat de pescuit ca și mine. Mergând împreună la pescuit am ajuns să îl cunosc pe Dumi cel pe care dacă îl sunai la orice oră din zi sau din noapte, nu ezita să își ofere ajutorul.”

”Vizi îmi era partener de fotbal, prieten şi camarad de arme. Era un om cu principii morale bune şi genul de persoană care nu făcea rabat de la lege pentru nimeni şi nimic. Întotdeauna a oferit ajutorul său necondiţionat atât prietenilor cât şi camarazilor”.

“Era totul pentru mine, era sufletul meu. Acei 19 ani în care a fost soţul meu m-a învăţat să iubesc necondiţionat. Am trăit totul împreună la cea mai frumoasă intensitate. Soțul meu a murit subit. Mi-a adus cea mai mare durere această cumplită veste și nu o pot accepta vreodată.” -a spus soția lui Adrian Vizireanu.

Pentru faptele lor de eroism au fost decorați cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război, pentru militari.
CINSTE ŞI ONOARE MEMORIEI LOR!” , se menționează în postarea MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here