De astăzi, comuna Berca iese din scenariul roșu, după ce a scăzut numărul cazurilor de coronavirus din ultimele două săptămâni. Rata de infectare a scăzut la 2.95 la mia de locuitori (la o populație de 8476 locuitori), fiind confirmate 25 de cazuri în ultimele 14 zile. 

Astfel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ridicarea codului roșu și impunerea unor restricții specifice scenariului galben, în comuna Berca: 

Începând cu data de 04.12.2020 pentru comuna Berca (2,95/1000), unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori se vor aplica măsurile prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, după cum urmează:

–  organizarea şi desfăşurarea activităţii în instituţiile de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, după caz;

– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, după caz;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului  în intervalul orar 6:00 – 23:00, după caz;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

 Măsurile stabilite vor fi aplicate pentru 14 zile, cu evaluare la finalul acestei perioade.” , anunță Prefectura Buzău. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here