Un bărbat în vârstă de 78 de ani, din Smeeni, și-a găsit sfârșitul după ce ar fi stat de vorbă mai mult decât trebuia cu concubina unui consătean. Autorul omorului a fost reținut.

În ultima vreme, septuagenarul mergea acasă la un localnic pentru a discuta cu partenera acestuia, o femeie cu 39 de ani mai tânără. Se pare că partenerul femeii, un bărbat în vârstă de 43 de ani, era iritat de desele vizite pe care bătrânul i le făcea concubinei sale.

Ieri, septuagenarul a mers din nou la casa femeii pentru a sta de vorbă. Atât el, cât și concubinul femeii se aflau în stare de ebrietate, iar până la încăierare a fost doar un pas. Într-o criză de gelozie, bărbatul de 43 de ani s-a repezit cu pumnii și cu picioarele asupra vecinului insistent. Cel din urmă a reușit să scape, dar s-a prăbușit pe șosea, în drumul său spre casă.

Un tânăr l-a ajutat să ajungă la domiciliul său și a sunat la salvare, dar, până la ajungerea salvatorilor, bătrânul de 78 de ani a decedat. La scurt timp, polițiștii au intrat pe fir și au reușit să afle cum s-a petrecut totul.

Autorul omorului a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here