Poliţişti din cadrul Secției de poliție rurală Berca au fost sesizați și au intervenit pentru efectuarea de verificări în cazul unui scandal produs la un magazin de pe raza comunei Berca.
La faţa locului, poliţiştii au constatat că doi tineri din comuna Berca, în vârstă de de 21, respectiv 25 de ani, au fost agresați de mai mulţi bărbaţi, cunoscuți ai persoanelor vătămate.
Din primele verificări a rezultat că incidentul s-a produs pe fondul unui conflict spontan. În timp ce se aflau în parcarea societății comerciale împreună cu mai mulți tineri, aceștia au fost acostați de un tânăr cunoscut, în vârstă de 28 de ani, care a început să-i lovească, în conflict intervenind alţi trei localnici.
Din cercetări a reiești că agresorii sunt patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 28 de ani, toți din Berca.
Persoanele agresate au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice și lovire sau alte violenţe.
Ieri, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore împotriva celor patru agresori şi urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău în vederea punerii în mişcare a acţiunii penale şi luării unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here