În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Sărat – Biroul de Investigaţii Criminale, s-a stabilit că o femeie în vârstă de 40 de ani din Prahova este principala bănuită în cazul unei infracţiuni de furt comise pe raza municipiului Rm. Sărat.

Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că, în ziua de 7 iunie a.c., femeia ar fi abordat un râmnicean în vârstă de 77 de ani şi, sub pretextul că ar vrea să-i ofere pomană, l-ar fi determinat să-i schimbe o bancnotă de 200 de lei, pentru a-i lăsa şi o sumă de bani drept pomană. După ce ar fi primit bancnota, bărbatul ar fi plecat într-o altă cameră pentru a aduce banii schimbaţi. La întoarcere, femeia l-a îndemnat să zică o rugăciune de mai multe ori, prahoveanca lăsându-i impresia că iese din locuinţă. De fapt, în acest timp, bănuita s-a deplasat în camera în care a observat că bătrânul îşi ţinea banii şi i-a sustras 2400 lei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Totodată, poliţiştii reamintesc buzoienilor că, pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor deacest gen, trebuie să dea dovadă de prudenţă mai ales atunci când necunoscuţii care îi abordează sub diferite pretexte, le solicită sume de bani sau diferite bunuri de valoare în schimbul unor servicii.

O verificare atentă cu privire la calitatea sub care se recomandă persoanele respective îi poate scăpa de o pagubă importantă.

De asemenea, poliţiştii vă atenţionează să nu primiţi persoane necunoscute în locuinţa dumneavoastră, indiferent ce motive invocă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here