Interpretul de muzică populară Benone Sinulescu, care a împlinit recent 80 de ani, a declarat vineri, că se simte „mai în formă decât la tinereţe” şi că, în prezent, are mai multe proiecte decât a avut la 40 de ani.

El susţine că, pentru anul acesta, are două – trei mari proiecte.

„Am programat două mari turnee, voi cânta la Cernăuţi pentru românii din Ucraina şi la Bruxelles, pentru românii din Diaspora, dar vreau să mai fac un turneu în nordul ţării şi la Chişinău, în câteva mari oraşe, în care cântecele mele sunt apreciate”, a spus Benone Sinulescu.

Interpretul de muzică populară, care a împlinit, pe 24 mai, 80 de ani, susţine că „cel mai frumos dar pe care l-a primit cu această ocazie au fost…analizele medicale”.

Benone Sinulescu a primit vineri, din partea Consiliului Local Municipal Buzău, titlul de ‘Omul anului’ şi va juriza, pe 27 şi 28 mai, festivalul-concurs care-i poartă numele.

„Pe lângă acest festival-concurs care, după câte ştiu, este singurul de acest fel dedicat unui artist în viaţă şi pentru care îi mulţumesc primarului Buzăului, Constantin Toma, cel mai frumos dar pe care l-am primit la împlinirea vârstei de 80 de ani au fost…analizele medicale care au ieşit foarte bune”, a spus Benone Sinulescu, adăugând că, deşi „hălăiduişte pe meleagurile Aradului” unde are trei case, „sufletul şi inima sa rămân la Buzău”.

Cu acest prilej, interpretul a anunţat că va „dona cântecul ‘Cât e Siriul de mare, hai Buzău, Buzău!’ Primăriei municipiului Buzău”.

„Donez prima melodie înregistrată la radio, creaţia mea de acum 60 de ani, ‘Cât e Siriul de mare, hai Buzău, Buzău!’ Primăriei municipiului Buzău, ocazie cu care vreau să demontez o mare minciună. În urmă cu câţiva ani, s-a creat un scandal, neînţeles de mine, că aş fi pretins nişte sume de bani pentru această melodie difuzată la ceasul Palatului comunal din Buzău. Nu eu am cerut acest lucru, ci Uniunea compozitorilor, iar ca să nu mai existe nicio îndoială, donez acest cântec primăriei municipiului Buzău”, a menţionat Sinulescu.

El a afirmat că festivalul-concurs care-i poartă numele, aflat anul acesta la prima ediţie, „va fi organizat la Buzău în fiecare an în luna mai şi va ajuta să se descopere noi talente autentice”.

„La acest festival-concurs vor participa tineri interpreţi de muzică populară din toate provinciile româneşti, Banat, Ardeal, Moldova, Oltenia, Muntenia, dar şi din Serbia, Republica Moldova şi Ucraina şi ne va ajuta să descoperim nişte voci care să continue răspunderea de a cânta folclor adevărat şi, de ce nu, să-l descoperim pe noul Benone Sinulescu”, a spus cunoscutul interpret de muzică populară. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here