Încă o zi în care, la Buzău, scade numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu, dar crește cifra celor care intră în carantină instituționalizată.

Astăzi, 31 martie, situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel: 237 de persoane se află în carantină și 4274 de persoane sunt izolate la domiciliu.„, informează Prefectura Buzău.

În permanență, forțele de ordine escortează autoturisme cu buzoieni conduși către centrele de carantină. Între timp, a fost deschis un nou centru, la Hotelul Ceres din stațiunea Monteoru.

127 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești au executat atât misiuni specifice, cât și misiuni pentru asigurarea respectării măsurilor instituite în contextul stării de urgență. Au fost asigurate atât transporturile care doar au tranzitat județul Buzău, precum și cele cu persoane duse către centrele de carantină instituite la nivel județean.„, se arată în comunicatul de presă al Prefecturii.

Autoritățile reamintesc noile reguli și pedepse impuse de ordonanțele militare emise zilele trecute, în legătură cu cetățenii care încalcă regimul de carantină sau de izolare la domiciliu.

Începând cu data de 30 martie, persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. Totodată, persoanele care nu respectă condițiile izolării și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional, dacă fapta nu constituie infracțiune.„, precizează oficialii de la Casa Albă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here