Ieri, magistratii au dat sentința in dosarul Orizont al lui Constantin Boscodeala. În solutia pe scurt publicată pe site-ul Ministerului Justiţiei, pe lângă alte măsuri impuse, se arată că judecătorii au decis şi “anularea procesului-verbal nr. 15625/19.11.2001, emis de O.C.A.O.T.A Buzău”.

Acest proces-verbal este extrem de important, deoarece este documentul în baza căruia s-a făcut trecerea terenului, pe care este acum construit cartierul Orizont, de la Staţiunea de Cercetare către Primăria Buzău.

„Întra-adevăr, procesul verbal despre care se face vorbire în sentinţă este cel prin care s-a făcut, practic, trecerea terenului de la Staţiune către Primărie. Vom vedea ce va mai fi, acum este de discutat din punct de vedere juridic să vedem ce se poate face”, a declarat cercetătorul SCDL, Costel Vînătoru.

Cu alte cuvinte, prin dispunerea anulării procesului-verbal nr.15625/19.11.2001, emis de O.C.A.O.T.A Buzău, terenul revine, practic, înapoi staţiunii de Cercetare Legumicolă. În cazul în care decizia va rămâne definitive în această formă, rămâne de văzut ce decizii se vor lua cu privire la proprietarii de locuinţe din cartierul Orizont.

Decizia dictata ieri de magistrati nu este definitiva, ea putând fi atacată în termen de 10 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here