proiectile
Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău a fost solicitată să intervină miercuri dimineaţă, în localitatea Oreavu, comuna Valea Râmnicului, pentru a ridica, transporta şi depozita în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii, şase elemente de muniţie neexplodată: un proiectil de artilerie calibru 122 mm, in proiectil calibru 100 mm, un proiectil calibru 75 mm, un proiectil calibru 50 mm și două proiectile calibru 45 mm

Proiectilele au ajuns pe raza localităţii Oreavu, aduse de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din pădurea Voetin şi depozitate într-o magazie de pe proprietatea părinţilor, cu intenţia de a le comercializa la o firmă de recuperare a fierului vechi. Tatăl tânărului a înţeles pericolul la care se expuneau şi a apelat numărul de urgenţă 112.

În ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii.
Specialiștii din cadrul ISU atrag atenția că neutralizarea şi distrugerea munițiilor vechi se execută numai de către specialiştii pirotehnicieni, care au pregătirea şi dotarea necesară pentru această misiune extrem de periculoasă.
Persoanele care găsesc elemente de muniţie neexplodate au obligaţia de a apela numărul unic 112, pentru a anunţa evenimentul. Efectuarea acestui anunţ nu implică cu nimic cetăţeanul, însă neinformarea autorităţilor se sancţionează potrivit legislaţiei în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here