În ultimele 48 de ore, poliţiştii buzoieni au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală depăşeşte 102.000 de lei, au reţinut 24 de permise şi au întocmit două dosare penale

În această perioadă poliţiştii buzoieni sunt angrenaţi în acţiuni pentru salvarea de vieţi omeneşti şi creşterea siguranţei rutiere, prin tragerea la răspundere a celor care încalcă normele rutiere şi îi pun astfel în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic.

Viteza neadaptată sau depăşirea limitelor legale de viteză pot genera accidente grave de circulaţie, aparatele radar înregistrând în aceste două zile peste 120 de şoferi care au apăsat prea tare acceleraţia.

Astfel, un tânăr de 24 de ani a fost depistat pe DJ 100 H conducând un atoturism pe raza localităţii Nişcov cu 110 km/h, iar autovehiculul condus de un bucureştean de 76 de ani, a fost înregistrat de aparatul radar rulând în localitatea Poşta Câlnău, pe DN 2 E85, cu 131 km/h.

În total, 11 şoferi au predat permisul de conducere pentru nerespectarea limitelor de viteză, iar alţi şase conducători auto pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare.

De asemenea au fost sancţionaţi şi 26 de pietoni care şi-au pus viaţa în pericol prin modul în care au ales să traverseze drumurile publice, iar cinci şoferi au predat permisul pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere.

Pentru depistarea celor care conduc autovehiculele sub influenţa alcoolului, poliţiştii au efectuat aproape 200 de testări cu aparatul etilotest, fiind reţinut şi un permis de conducere.
Poliţiştii au întocmit dosar penal în cazul unui tânăr în vârstă de 22 ani, din Buzău, depistat la volanul unui autoturism pe raza aceleeaşi localităţi, deşi nu posedă permis de conducere.

Totodată, un adolescent de 19 ani, din Ziduri, a fost depistat pe raza localităţii conducând un moped care avea aplicat un număr fals de înregistrare şi fără a deţine permis de conducere.

Acţiunile poliţiştilor vor continua pentru creşterea siguranţei participanţilor la trafic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here