Numărul persoanelor aflate în carantina la nivelul județului Buzău s-a redus semnificativ, în ultimele trei zile. Dacă săptămâna trecută aveam peste 500 de buzoieni găzduiți în centrele speciale, astăzi cifra raportată este sub 300. De asemenea, numărul persoanelor izolate la domiciliu a ajuns la puțin peste 100. Buzăul rămâne cu 15 cazuri de Covid-19, fiind pe penultimul loc pe țară pe lista județelor, în funcție de numărul îmbolnăvirilor.

Astfel, potrivit oficialilor Prefecturii, „astăzi, 21 aprilie, situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel:
• 294 de persoane se află în carantină;
• 125 de persoane sunt izolate la domiciliu;
• număr de cazuri confirmate la nivelul județului Buzău: 15.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here