Prefectura Buzău a transmis situația epidemiologică de la nivelul județului Buzău, așa cum reiese din datele centralizate:

  • 564 de persoane se află în carantină
  • 1.122 de persoane sunt izolate la domiciliu
  • număr de cazuri confirmate, la nivelul județului Buzău: 13

Cifrele arată că avem o nouă creștere a numărului de buzoieni introduși în carantină instituționalizată, precum și o scădere a numărului de persoane aflate în izolare la domiciliu.

Aceeași sursă oficială a comunicat și rezultatele acțiunilor organizate de forțele de ordine mobilizate pe stradă, peste 250 de amenzi fiind aplicate persoanelor care nu s-au confromat prevedrilor ordonanțelor militare.

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 214 de polițiști, 117 de jandarmi, 147 de polițiști locali și 56 de militari din cadrul MApN.

În contextul măsurilor impuse de decretarea stării de urgență la nivel național, 117 jandarmi buzoieni, sprijiniți de colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Ploiești, au acționat atât pentru asigurarea măsurilor de ordine în zona centrelor de carantină, cât  și pentru întărirea climatului de ordine și siguranță publică, prin participarea în sistem integrat la misiuni de patrulare și acțiuni cu efective mărite, precum și asigurarea cu operativitate a intervențiilor specifice. În urma misiunilor executate în ultimele 24 de ore, au  fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.000 lei  pentru încălcarea prevederilor stabilite în Ordonanțele Militare, precum și pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, stabilite prin Legea 61/1991.

O echipă mixtă formată din personal DSP și IJJ Buzău a desfășurat activități în interiorul centrelor de carantină de pe raza județului, pentru verificarea respectării regulilor stabilite. Persoanele au fost informate, în scop preventiv, despre reglementările impuse prin cadrul normativ în vigoare, punându-se accent pe prezentarea consecințelor nerespectării măsurilor de prevenire a răspândirii bolilor sau încălcarea normelor de conviețuire socială.

Totodată, structurile IPJ Buzău, împreună cu polițiștii locali, au continuat activitățile de control la persoanele aflate în izolare la domiciliu, ocazie cu care au fost verificate 1040 de persoane și a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea măsurii izolării la domiciliu, în valoare de 2.000 de lei. Totodată au mai fost aplicate 250 de sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, în valoare totală de aproximativ 330.000 de lei.” , se menționează în buletinul informativ, transmis astăzi de Prefectura Buzău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.