Județul Buzău a ajuns la peste 2000 de îmbolnăviri, de la începutul pandemiei, după confirmarea a încă 47 de cazuri de Covid, în ultimele 24 de ore. Autoritățile au mai anunțat două decese în rândul pacienților infectați cu coronavirus. 

În plus, criza locurilor de internare din unitățile medicale buzoiene își pune amprenta în continuare: 136 de buzoieni diagnosticați cu SARS-COV2 sunt izolați acasă, pentru că nu au loc în spitale. 

„Astăzi, 21 august 2020, situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel:

  • Număr persoane confirmate pozitiv Covid-19 de la începutul pandemiei: 2011;
  • Număr persoane vindecate Covid-19 de la începutul pandemiei: 1118;
  • Numărul total de decese Covid-19 de la începutul pandemiei: 63;
  • Număr persoane în carantină la domiciliu: 430;
  • Număr persoane aflate în izolare la domiciliu: 198;
  • Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județul Buzău au mai fost confirmate 47 cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV-2 (9 pacienți au fost testați și diagnosticați într-un laborator privat de analize și 1 pacient a fost testat într-un laborator din alt județ).
  • Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 8 și 96 de ani.
  • Anchetele epidemiologice sunt în desfășurare.
  • Întrucât la acest moment, în județul Buzău, toate paturile destinate internării acestei categorii de pacienți sunt ocupate, un număr de 136 pacienți confirmați pozitiv, asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară, se află în izolare la domiciliu.
  • Au fost înregistrate și două decese în rândul pacienților confirmați COVID-19:

DECES NR. 62: pacientă în vârstă de 80 de ani, se prezintă la UPU a Spitalului Județean de Urgență Buzău cu simptomatologie respiratorie severă. Este confirmată cu SARS CoV-2, starea de sănătate se agravează și survine decesul. Comorbidități: hipertensiune arterială, boală coronariană ischemică.

DECES NR. 63: pacient în vârstă de 66 de ani se prezintă la Spitalul Universitar de Urgență București cu suspiciune de leucemie. Este confirmat cu SARS CoV-2 și transferat la Spitalul Colentina. Starea pacientului se agravează constant, ajungând pe secția ATI, unde survine decesul. Comorbidități: leucemie acută mieloplastică  recent diagnosticată.” , informează Prefectura Buzău. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here