Peste o mie de buzoieni, majoritatea tineri și liceeni, au ieșit miercuri seară în stradă, asemenea bucureștenilor care după protestul de marți seară au reușit să-i determine pe cei aflați la Putere să plece.
Buzoienii au decis că e timpul să ia și ei atitudine și să iasă din case pentru a cere schimbarea celor care se tot perindă pe scaunele puterii, fără să le pese prea mult de noi, oamenii de rând. Peste o mie de tineri au scandat pe străzile Buzăului, în speranța că demersul lor, asemenea acțiunilor puse la cale și de alți tineri din țară, vor elibera statul român de cei ce se gândesc doar la propriul interes, nu și la siguranța cetățeanului care i-a ales în fruntea țării.
Tinerii au strigat ”Ne vrem țara înapoi”, Jos Guvernul” ori ”Corupția ucide”. Protestatarii s-au oprit în dreptul Prefecturii unde au scandat lozinci împotriva guvernanților după care au pornit spre Spitalul Județean. Acolo au îngenuncheat și au rostit ”Tatăl nostru”. La vederea unei ambulanțe care ieșea din curtea spitalului, protestatarii au aplaudat îndelung. Au plecat apoi spre Micro 14, având programat să ajungă în zona Unirii, până la supermarketurile XXL și Carrefour. DE acolo, au făcut cale întoarsă spre Piața Dacia, punctul final al protestului de miercuri seară.
Protestul a fost supravegheat de polițiști iar în afară de perturbarea traficului, nu s-au înregistrat incidente.
Protestul s-a încheiat în jurul orei 21.00 după ce tinerii au cerut demisia primarului COnstantin Boșcodeală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here