Zapada, cod rosu-7
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea cod galben de precipitaţii importante cantitativ, ninsori, intensificări ale vântului, astfel că aceasta va fi valabilă astăzi de la ora 10.00 la ora 20.00 în aproape toată ţara.
În intervalul menţionat vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în centrul şi sudul Moldovei, mixte în Muntenia şi predominant sub formă de ploaie în Dobrogea.

La munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi local 50…60 km/h îndeosebi în sud şi sud-est, iar la munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
De vineri de la ora 20.00 până sâmbătă la ora 10.00, codul galben va fi restrâns pentru judeţe din sud-estul ţării, însă Buzăul va ieși de sub avertizare.

În intervalul menţionat va ninge în sudul Olteniei, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în sudul şi în estul Munteniei şi mixte în Dobrogea.

Vântul va avea intensificări locale în sudul şi în sud-estul ţării, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…60 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here