Timp de patru zile, Buzăul va sta sub semnul dansului popular și al folclorului. Consiliul Județean Buzău, prin Centrul Județean de Cultură și Artă, a dat starul celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Plaiurile Mioriței”.

Evenimentul va cuprinde un festival de muzică și dans tradițional, precum și un târg de meșteșuguri. La ediția de anul acesta vor participa interpreți și dansatori din șapte state europene: Albania, Franța, Italia, Muntenegru, Spania, Polonia și România.

Astăzi, reprezentanții celor șapte state participante au fost primiți la Consiliul Județean, unde au fost făcute prezentările și tradiționalul schimb de suveniruri.

Festivalul va avea loc în Parcul Crâng și se va întinde pe durata a patru zile. Deschiderea oficială va avea loc astăzi, la ora 17:30, atunci când va fi organizată o paradă a dansurilor populare.

Buzoienii sunt invitați să ia parte la eveniment, însoțindu-i pe dansatori pe traseul care începe la Palatul Comunal și ia sfârșit în Parcul Crâng.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here