canicula-sufoca-activitatea-ambulantei

Urmează zile de foc. Meteorologii au emis luni avertizări referitoare la temperaturile insuportabile ce se vor înregistra până spre finalul săptămânii.
Astfel, începând de marți dar și pe parcursul zilei de miercuri, județul Buzău se va afla sub incidența codului galben de caniculă, urmând a se înregistra temperaturi cuprinse între 35 și 37 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, mai atrag atenția specialiștii de la ANM.
Dacă pe parcursul zilei de marți, nordul județului este ferit de caniculă, miercuri, arșița va cuprinde întreaga regiune.
De asemenea, judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, vor fi marți sub avertizare cod portocaliu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de până la 39 de grade Celsius. Miercuri, codul portocaliu se va extinde și va cuprinde Banatul, Crişana, Maramureşul, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi cea mai mare parte a Moldovei.
Valul de căldură va persista şi pe parcursul zilei de joi, 9 iulie, în regiunile sudice şi estice, iar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând din vestul ţării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here