Cele trei zile caniculare fac victime în rândul buzoieilor.Zeci de persoane au avut nevoie de ajutorul ambulanţei. Peste 400 de solicitări au fost primite d către Serviciul Judeţean de Ambulanţă.  „Am intervenit în cazul a zece persoane căzute pe stradă. Toţi aceştia consumaseră alcool în exces şi, pe fondul căldurii, nu au mai rezistat. Niciunul dintre aceste cazuri nu a fost grav. Au fost semnalate şi 20 de cazuri de lipotimie, majoritatea acestor persoane acuzând şi disconfortul termic, a declarat Rodica Corneciu, asistent-şef SErviciul Judeţean de Ambulanţă.  Multe dintre apelurile la dispeceratul SAJ Buzău s-au referit la persoane ce sufereau de afecţiuni cardiace, în toate aceste cazuri intervenindu-se urgent. Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. Zilnic trebuie consumate mult lichide, între 1,5 şi 2 litri de apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here