Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat astăzi referitor la solicitarea USL privind suspendarea preşedintelui, că „la iresponsabilitatea lui Ponta şi Antonescu se adaugă calculul perfid şi vădit antiromânesc al liderului UDMR Kelemen Hunor”. „Este un plan care va arunca România înapoi cu 20 de ani. La iresponsabilitatea lui Ponta şi a lui Antonescu se adaugă calculul perfid şi vădit antiromânesc al liderului UDMR Kelemen Hunor. Neavând nicio bază juridică, suspendarea preşedintelui este susţinută de UDMR în scopul împlinirii dorinţelor liderilor maghiari de destructurare a statului naţional român”, a spus Cezar Preda. În opinia lui Preda, această grupare politică speră ca în urma „solidarizării în această acţiune împotriva ordinii de drept a statului român să obţină modificarea Constituţiei, iar statul naţional român să nu mai existe”. „Asta sper să vadă milioanele de români de la asocierea Ponta-Antonescu-Kelemen. Cum am anticipat, toţi paşii pe care i-au făcut, identici cu cei de la puciul împotriva lui Gorbaciov şi Elţin, aşa anticipăm că aceste acţiuni s-au făcut în grabă pentru că, în câteva luni, procesele democratice din România erau ireversibile, iar Iliescu şi Voiculescu nu pot să închidă ochii până nu revin la societatea în care legea era a lor”, a adăugat Cezar Preda. USL solicită convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, joi şi vineri, pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.