Ieri poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor de la IPJ Buzău au reţinut un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Buzău, pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 de ţigarete.

Buzoianul a fost prins de poliţişti în zona podului Mărăcineni, în momentul în care cobora dintr-un microbuz de transport persoane, având asupra sa două genţi de voiaj voluminoase. În urma controlului bagajelor, au fost găsite 20.200 de ţigarete ambalate în pachete, majoritatea având aplicate timbre de marcaj fiscal emise de autorităţile ucrainene şi din Republica Moldova, iar o parte fiind fără timbru. Suspectul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, împotriva lui fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. Totodată, s-a dispus indisponibilizarea întregii cantităţi de ţigarete. Valoarea capturii a fost estimată de poliţişti la suma de 9.508 lei conform metodologiei de calcul şi urmează a se solicita organelor vamale competente calculul prejudiciului creat. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspectului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here