cazier
Cazierul fiscal va fi organizat ca o bază de date şi se va elibera inclusiv în format electronic de către orice organ fiscal competent în eliberarea certificatului de cazier fiscal, indiferent de domiciliul contribuabilului, prevede un pachet legislativ aprobat, miercuri, în şedinţa Guvernului.

Guvernul a aprobat un set de reglementări privind cazierul fiscal menite să contribuie, pe de o parte, la aplicarea unor mecanisme mai echitabile şi mai simple în ceea ce priveşte înscrierea şi radierea faptelor din cazierul fiscal, bazate pe principiul proporţionalităţii, iar pe de altă parte, să îmbunătăţească conduita fiscală a contribuabilului. Principalele elemente de noutate aduse vizează înscrierea şi scoaterea din evidenţa cazierului fiscal, eliberarea acestui document şi organizarea şi gestionarea istoricului cazierului fiscal.
Unul dintre actele normative crează, baza legală pentru depunerea cererilor şi eliberarea certificatului de cazier fiscal în format electronic, dar prevede şi posibilitatea eliberării cazierului fiscal de către orice organ fiscal competent în eliberarea certificatului de cazier fiscal, indiferent de domiciliul contribuabilului. Cazierul fiscal este organizat la nivel central (ca o bază de date centrală) în care se ţine evidenţa contribuabililor de pe întreg teritoriul ţării. Potrivit noii reglementări, la această bază de date vor avea acces, pentru interogare şi emitere, toate unităţile subordonate competente şi acestea pot elibera certificatul de cazier fiscal oricărui contribuabil, indiferent de domiciliu.
În scopul combaterii evaziunii fiscale, la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi organizat un istoric al contribuabililor care au fost scoşi din evidenţa cazierului fiscal. Acest istoric se va păstra o perioadă de 10 ani şi va constitui un instrument de verificare a comportamentului fiscal al persoanelor fizice care îşi înfiinţează o societate sau o asociaţie/fundaţie. De asemenea, aceste informaţii vor fi utilizate de către organele fiscale în realizarea analizei de risc.
Guvernul a stabilit şi unele elemente referitoare la înscrierea în cazierul fiscal, respectiv:
-vor fi exceptate de la înscrierea în cazierul fiscal faptele sancţionate contravenţional cu avertisment. În prezent, acestea se înscriu în cazierul fiscal;
-va fi extinsă sfera de aplicare pentru toate cazurile de atragere a răspunderii solidare prevăzute de Codul de procedură fiscală, prin introducerea unei prevederi generale care cuprinde toate situaţiile în care organul fiscal emite decizie de atragere a răspunderii solidare, nu numai pentru cazul în care debitorul este declarat insolvabil sau insolvent, cum este în prezent. Ø Înscrierea în cazierul fiscal a răspunderii solidare numai în cazul în care decizia emisă de organul fiscal este rămasă definitivă prin neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege sau este rămasă definitivă prin hotărâre judecătorească. În prezent, înscrierea în cazierul fiscal se face în termen de 5 zile de la data emiterii deciziei privind respingerea contestaţiei, chiar dacă au fost continuate demersurile de contestare în contenciosul administrativ;
-va fi reglementată distinct atragerea răspunderii solidare (patrimoniale) cu debitorul declarat insolvent potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, pentru creanţele administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
-vor fi incluse şi entităţile fără personalitate juridică şi reprezentanţii desemnaţi ai acestora în categoria contribuabililor cărora li se înscrie în cazierul fiscal inactivitatea fiscală, asigurându-se astfel corelarea reglementărilor privind cazierul fiscal cu cele ale Codului de procedură fiscală, conform cărora inactivitatea fiscală se declară şi pentru aceste categorii de contribuabili;
-va fi reglementată înscrierea în cazierul fiscal al noilor reprezentanţi legali a inactivităţii fiscale constatate anterior numirii acestora, în cazul în care se menţine starea de inactivitate fiscală a persoanei juridice sau a entităţii fără personalitate juridică pe o perioadă mai mare de un semestru calendaristic de la data înscrierii menţiunilor în registrul comerţului sau în evidenţele autorităţilor şi instituţiilor publice la care sunt înregistrate celelalte persoane juridice şi entităţi fără personalitate juridică.
-inactivitatea fiscală declarată ca urmare a înscrierii inactivităţii temporare la registrul comerţului, care este prevăzută în Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nu se înscrie în cazierul fiscal, întrucât o astfel de situaţie nu-i poate fi imputabilă contribuabilului;
În ceea ce priveşte scoaterea din evidenţa cazierului fiscal, principalele noutăţi vizează:
– reglementări privind scoaterea inactivităţii fiscale din cazierul fiscal al reprezentanţilor legali care şi-au pierdut această calitate, la împlinirea unui an de la data înscrierii menţiunii privind schimbarea reprezentantului legal sau de la data expirării mandatului, în situaţia în care acesta este limitat în timp şi nu a fost reînnoit, situaţie nereglementată în prezent;
-modificarea perioadei de scoatere din cazierul fiscal al contribuabilului a faptelor sancţionate drept contravenţii, altele decât cele aplicate pentru încălcarea regimului la produsele accizabile, în cazul în care a fost achitat cuantumul amenzii, în sensul eliminării acestora după o lună de la data înscrierii informaţiilor în cazierul fiscal, faţă de de un an de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte, cum este în prezent;
– în cazul faptelor înscrise în cazierul fiscal care sunt sancţionate drept contravenţii nerespectarea regimului produselor accizabile, acestea ar urma să fie scoase din evidenţă într-o perioadă de un an de la data înscrierii informaţiilor în cazierul fiscal, cu condiţia achitării cuantumului amenzilor contravenţionale, faţă de situaţia actuală în care acestea se scoteau din evidenţă într-o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate faptele, indiferent dacă a fost achitat sau nu cuantumul amenzilor;
-modificarea perioadei de scoatere din cazierul fiscal al contribuabilului a faptelor sancţionate ca infracţiuni, în sensul eliminării acestora după 5 ani de la data executării pedepsei, cu condiţia să nu mai fi săvârşit fapte de această natură în perioada respectivă, faţă de prevederea actuală care are stabilită ca perioadă 5 ani de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte.
În prezent, se află în vigoare Ordonanţa Guvernului 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care va fi abrogat la intrarea în vigoare a ordonanţei adoptate, miercuri, de Guvern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here