Doi bărbaţi de 19 şi 40 de ani din Buzău au fost reţinuţi, fiind acuzaţi de distrugere prin incendiere. Tânărul este bănuit că dădea foc anexelor gospodăreşti la cererea bărbatului de care era îndrăgostit.

Potrivit Poliţiei Buzău, poliţiştii din Râmnicelu au reuşit identificarea a doi bărbaţi, cu vârste de 19, respectiv 40 de ani, ambii din comuna Puieşti, bănuiţi de trei infracţiuni de distrugere prin incendiere.

Din cercetări a reieşit că în octombrie un bărbat în vârstă de 40 de ani ar fi determinat un tânăr de 19 ani să incendieze trei anexe de pe raza localităţii Nicoleşti, folosite pentru depozitarea de produse agricole.

Surse judiciare au declarat că cei doi se aflau într-o relaţie, iar tânărul dădea foc anexelor ca să-i facă pe plac bărbatului pe care-l iubea.

Înainte de comiterea faptelor, cei doi se îmbătau, iar incendierea avea loc după ora 23, la anexe care se aflau departe de case. Apoi, cei doi mergeau la locul incendiului şi priveau.

Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here