Este pentru a doua oară în mai puțin de 1 an când deșeurile colectate și depozitate de firma de reciclare iau foc. Un episod similar s-a înregistrat la finele lunii iunie, anul trecut. Atunci, Garda de Mediu a amendat societatea cu 15 000 de lei pentru neglijență. Același lucru se va întâmpla și după incendiul de acum dacă se va dovedi că focul a izbucnit pe fondul neluării măsurilor pentru evitarea unor astfel de incidente.

“În jurul orei 11:00 s-a întâmplat acest incident nefericit. Practic, a luat foc o parte din carcasele de frigidere amplasate pe platforma betonată a societății Romrecycling din Buzău, societate care deține autorizație de mediu să colecteze deșeuri periculoase, nepericuloase, inclusiv de DEEE-uri. Aceste deșeuri aparțin altei societăți din Buzău, un alt colector și tratator. Este vorba despre Green Weee. Aceste deșeuri sunt în cantitate de 350 de tone, amplasate pe această suprafață. Nu se știe deocamdată cauza producerii acestui incendiu. Am impus Agenției de Protecție a Mediului să efectueze determinări privind calitatea aerului și să monitorizeze în permanență până la eliminarea acestei poluări “, a precizat comisarul șef al Gărzii de Mediu Buzău, Carmen Ichim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.