festivalCea de-a doua ediţie a Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă este programat săptămâna viitoare, la Buzău. La eveniment sunt invitaţi artişti din toată ţara şi din Republica Moldova. Festivalul programat miercuri, 17 decembrie, îşi propune să contribuie la păstrarea şi evidenţierea datinilor şi a obiceiurilor păstrate nealterate de-a lungul secolelor. De aceea, în pragul Crăciunului, colindători din toată ţara dar şi, în premieră, din Republica Moldova, vor fi prezenţi la Buzău şi vor colinda de sănătate, noroc, bucate bogate şi mulţi ani de viaţă.
Conform programului ediţiei din acest an, mai întâi va avea loc o paradă pe străzile Buzăului, în cadrul căreia artiştii populari vor străbate oraşul îmbrăcaţi în costumele specifice regiunilor din care provin şi-i vor colinda pe buzoieni. Apoi, începând cu ora 15.00, se va parcurge Bulevardul Nicolae Bălcescu, până in Piata Dacia, apoi pe Bulevardul Unirii, iar de la ora 17 are loc spectacolul în sala mare a Consiliului Judeţean. La festivalul din acest an vor participa şapte ansambluri din Maramureş, Iaşi, Botoşani, Chişinău, dar şi trei din judeţul Buzău, de la Padina, Gura Teghii şi Mânzăleşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here