spital98Cei trei asistenţi medicali de la Spitalul judeţean Buzău, cercetaţi în dosarul creditelor false, au fost audiați ieri în Comisia de Disciplină a unității sanitare. Cei trei, printre care și fosta vicelideră a SANITAS Buzău, Corina Donescu, au fost chemați să explice ­ reprezentanţilor spitalului meca­nismul prin care sustrăgeau din spital documente ale pacienților, majoritatea grav bolnavi, documente, de altfel,  confidențiale. În urma audie­rilor, membrii comisiei trebuie să stabilească împrejurări în care fapta a fost săvârșită, să stabilească gradul de vinovăție a fiecărui salariat cercetat de oamenii legii, precum și consecințele asupra unităţii sanitare. tichete-de-masa-pentru-salariatii-spitalului-judeaean

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a declanşat în urmă cu o săptămână procedura de cercetare disciplinară prealabilă faţă de cei trei salariaţi implicaţi în obţinerea ilegală a unor credite de consum. Pe durata cercetării disciplinare, celor trei salariaţi li s-au suspendat contractele individuale de muncă.

Citeste mai mult: adev.ro/n5hynu

Reamintim că trei asistenți medicali de la UPU Buzău sunt cercetați penal după ce s-a des­coperit că au sustras adeverințele de venit ale unor pensionari ce fuseseră elibe­rate pentru a servi acestora la internarea în spital, datele personale fiind ulterior folosite pentru contractarea pe numele lor a unor credite de consum. Oamenii habar nu aveau de datoriile la bănci. Abia după ce poliția a intrat pe fir, mulți dintre păgubiți au aflat că mai multe persoane, printre care și cele trei asistenți de la UPU, s-au folosit de documentele prezentate de ei la internarea în spital pentru întocmirea unor contracte de credit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here