revolutie
Au trecut 26 de ani de la Revoluție, prilej cu care marţi, 22 decembrie, începând cu ora 10.00, militarii Garnizoanei Buzău vor comemora „Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”.
Ceremonialul, militar și religios, este programat să aibă loc la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 aflat în Piaţa Daciei.

Începând cu ora 11.30, o altă ceremonie va fi organizată la ,,Bustul Generalului Ştefan Guşă” din Spătaru. Începând din 2011, ziua de 22 decembrie a fost declarată Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii.

În 1989, pe 22 decembrie, a început Revoluţia Română, care a dus la schimbarea regimului comunist. Muncitorii de pe marile platforme au ocupat încă de dimineaţă Piaţa Universităţii. Cu puţin înainte de orele 10, Nicolae Ceauşescu a convocat, în sediul CC al PCR, ultima şedinţă a CPEx. El a anunţat că, datorită situaţiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei şi a hotărît să instituie starea de necesitate în întreaga ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.