cezar preda4Ioan Oltean a declarat, vineri, la sosirea la şedinţa Colegiului Director al PDL, că Cezar Preda a revenit asupra deciziei de a demisiona din partid. „Cezar Preda a revenit asupra deciziei de a demisiona, pentru că demisiile nu se iau în fierbinţeala unui subiect„, a spus Oltean. Liderul PDLCezar Preda a anunţat luni că demisionează din funcţiile de prim-vicepreşdinte al PDL şi de preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a partidului, în urma rezultatelor alegerilor de duminică. „Dragi buzoieni, rezultatele scrutinului pentru alegerile parlamentare au arătat clar opţiunea majoritară a românilor pentru candidaţii USL. Ţin să îi felicit pe contracandidaţii mei. Au reuşit să facă mai bine front comun împotriva mea, decât am reuşit noi să facem front comun în apărarea ARD Buzău. Sper doar ca modul în care se vor comporta în Parlament să fie mult schimbat în bine faţă de modul în care au evoluat în campania electorală„, afirma Preda, într-un comunicat remis, luni.

Cezar Preda spunea că se numără printre politicienii care consideră că, la finalul unei bătălii electorale, nu ai voie să te ascunzi după faptul că românii au votat mai mult sigle decât oameni. Cezar Preda a candidat în Colegiul 7 Buzău pentru Camera Deputaţilor, clasându-se pe locul doi, după candidatul USL, Marcel Ciolacu. Preda a obţinut 18,74% din voturi, iar contracandidatul său 65,19%. În urma redistribuirii, Cezar Preda a obţinut un nou mandat de deputat.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here