„Cel mai grobian mod de a vedea lucrurile pe care eu l-am întâlnit cariera mea de politician”, astfel caracterizează deputatul PNL de Buzău Cezar Preda poziționarea liderului PSD, Liviu Dragnea, vizavi de modul în care se votează în Parlament și în cazul evacuării Trustului Intact din clădirile confiscate de stat de la Dan Voiculescu. „Este inadmisibil ca un om deja condamnat în primă instanță pentru fraudă în exercitarea votului să amenințe conducerea Camerei Deputaților și aparatul tehnic cu plângeri penale; chipurile s-ar fi fraudat votul la legea domniei-sale. Eu o pot numi o culme a nesimțirii și, pur și simpu, a ipocriziei. Dragnea să amenințe cu plângere penală pentru fraudarea votului! Incredibil! Și, totuși, omul acesta este omul cu care alți lideri politici sau oameni obișnuiți stau de vorbă și stau la masă”, declară Cezar Preda.

Mai mult, susține acesta, Dragnea s-a situat în afara statului de drept în momentul în care l-a amenințat cu demiterea pe premierul Dacian Cioloș în cazul în care Antenele vor fi evacuate: „Am mai văzut o afirmație care este extraodinar de periculoasă, aceea făcută într-o emisiune de televiziune în care spune că dacă se evacuează Antena 3, Cioloș pleacă. Dacă dumneavoastră vă puteți imagina că acest om are toate lucrurile la el, că este mobilat la cap… Eu nu cred că este chiar așa de mobilat la cap și chiar așa de sănătos la cap. Deci spui tu pe un post public că dacă o anumită societate nu respectă legea și dacă cumva cineva îndrăznește să ceară respectarea legii, acela trebuia să plece, înseamnă că ești în afara statului de drept. Eu cred că Dragnea s-a poziționat în afara statului de drept și eu cred că Dragnea nu mai este un om cu care vreun lider politic, la ora actuală, în România, mai trebuie să stea de vorbă. Dar eu cred că este sub impresia infracțiunilor pe care le-a comis și omul nu mai are nicio limită; s-ar vinde și s-ar poziționa pentru orice cauză, indiferent cât de ilegală ar fi, numai să scape”, a mai spus deputatul liberal Cezar Preda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here