Cezar  PREDA4
Deputatul PNL de Buzău, Cezar Preda, i-a transmis un mesaj fostului președinte Traian Băsescu spunând că ”ar trebui să se gândească” atunci când atacă instituțiile statului că primește facilități de pe urma statului, de protecție, locuințe și alte beneficii.
Cezar Preda a declarat în cea mai recentă conferință de presă că un fost președinte trebuie să respecte statul și instituțiile statului și nu să le atace atunci când se bucură de beneficii și avantaje, ca urmare a funcției pe care a avut-o în trecut.
”Onoarea pentru un fost președinte al statului pe care statul o dă consta în protecție până la moarte, în condiții de locuit, de a avea un birou și de a-și completa experiența profesională prin scrieri, simpozioane, în nici un caz statul nu plătește un fost președinte pentru a ataca statul și instituțiile statului”, a spus Cezar Preda.
Liderul PNL Buzău a adăugat că Traian Băsescu ar trebui să se gândească la beneficiile pe care le primește atunci când ia decizia să atace instituțiile statului, și să facă acest lucru doar dacă nu mai are parte de nici un avantaj de pe urma statului.
” Statul nu oferă asemenea beneficii decât dacă respectă ad literam toate instituțiile statului. Ar trebui să se gândească Traian Băsescu. Când statul îți dă beneficii nu ți le dă să ataci sau sa le folosești să spui că nici ăia nu sunt buni, nici ăia, nici ăia, când te duci acasă la tine, fără pază, fără gardă de corp, faci ce vrei, dar fără beneficii date de statul respectiv. Așa e normal, așa e și într-*o companie dacă acea companie îți oferă beneficii nu ți le oferă să ataci compania. Cred că ceva e în neregulă. ”, a spus deputatul PNL, Cezar Preda

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here