preda 2Pe 5 februarie 2014, Cezar Preda şi-a anuntat demisia din toate funcţiile deţinute în PDL, rămânând simplu membru de partid. După anunţul făcut, Cătălin Predoiu şi Gigi Chiru au participat în urmă cu două zile la şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PDL pentru a pune la punct, alături de conducerea interimară a organizației buzoiene, direcțiile de acțiune. La momentul respectiv, conculzia la care s-a ajuns a fost aceea că Cezar Preda ar fi singura persoană care ar putea conduce organizaţia buzoiană.

Astăzi, în cadrul primei conferinţe de presă organizată din postura de deputat, Cezar Preda a dat asigurări că nu va reveni la decizia luată. Mai mult decât atât, îi invită pe membrii BPN la Buzău pentru a prelua conducerea PDL.

„Vitejii de la București se fofilează toți, e ușor să spui de Buzău că e greu . Îi invit pe cei din Biroul Permanent Național, care nu sunt șefi de organizații și care vin din organizații foarte puternice ale partidului, să vină aici și să obțină rezultate nemaipomenite. Dar, după cum vedeți, ei nu știu ce speră, treaba lor, decizia mea e clară, nu o să revin sub nici o formă, am treaba mea ca deputat și voi sprijini partidul peste tot”, a declarat deputatul Cezar Preda.

În acelaşi timp, Cezar Preda a anunţat că se va implica în campania electorală pentru europarlamentare în colegiul pe care îl reprezintă în Parlament.

„Am treaba mea pe colegiul 6 și 7, îmi fac sediu de campanie și mă voi implica să scot un scor mult mai mare decât media națională a partidului. De altfel, eu am luat peste media partidului și la parlamentarele din 2012, dar ăia care merg cu cârdul prin Parlament nu vor să recunoască evidența”, a mai spus Cezar Preda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here