Primarul Adrian Burlacu și viceprimarul Laurențiu Constantin, la momentul incidentului
La câteva zile de la incidentul produs între primarul și viceprimarul comunei Beceni, fostul primar, Laurențiu Constantin, a reacționat, aseară, povestind varianta sa în legătură cu cele petrecute în restaurantul său, săptămâna trecută, în seara zilei de 17 februarie.

Având în vedere informațiile apărute în presă și, cu precădere, acuzațiile aduse de primarul comunei Beceni, Adrian Burlacu, în sensul că l-aș fi agresat, total neadevărate, chiar dacă eram dispus să las acest incident să treacă, așa cum am lăsat multe în trecutul recent, acum trebuie sa vin cu o replică pentru corecta înțelegere a celor petrecute.

După câștigarea alegerilor locale din Septembrie 2020, Adrian Burlacu m-a supus unor numeroase șicane. A încercat tot ce a putut pentru a preîntâmpina alegerea mea ca viceprimar. Apoi, mi-a reținut cartela telefonică având numarul de telefon pe care cetățenii obișnuiau să mă apeleze. Mai important, deși pe durata mandatelor mele de primar am contribuit la edificarea unui sediu de primarie de care toți cetățenii comunei sunt mândri, în cadrul căruia viceprimarul are propriul birou, Adrian Burlacu a stabilit că biroul în care voi lucra eu va fi într-o anexă veche, unde nu se asigură în primul rând încălzirea, dar și alte utilități: telefon, internet, fax, imprimantă etc. Șicanele au continuat, mai ales după ce i-am cerut socoteala pentru mărirea salariului, acesta ajungând la peste 10.000 lei și numirea unui consilier personal care este răspunzător de multe din conflictele actuale. Este inadmisibil ca un viceprimar să nu aibă voie să se deplaseze în comună, să ia la cunoștință problemele cetățenilor, să nu aibă efectiv nici o atribuție, mai ales aceea care implică contactul direct cu locuitorii.

Adrian Burlacu face tot posibilul sa ma demită din funcția de viceprimar, dansul dorind controlul total al Consilului Local și al bugetului Primăriei Beceni.

Practic, de cănd a preluat mandatul, preocuparea principală a lui Adrian Burlacu a fost să caute nereguli pe care să mi le poată imputa. Din acest motiv, de peste 5 luni, comuna stagnează. Niciun proiect nu este continuat, nicio idee nouă nu este avansată.

Depășind aceste aspecte, Adrian Burlacu a încălcat limitele oricărui conflict politic atunci când, împreună cu fratele său, ambii aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, i-au lovit cu bestialitate pe fiul meu și pe prietenul acestuia în data de 17 Ianuarie 2021. Băieții nu au fost implicați niciodată în acest conflict politic, nu au deranjat pe nimeni cu nimic, au fost agresați doar din pură răzbunare la adresa mea.

În legătură cu cele întamplate în data de 17 Februarie 2021, la fix o luna de la prima agresiune, Adrian Burlacu a organizat o masă festivă în incinta primăriei, mai exact sala de ședințe, unde au luat parte mai multe persoane. În cadrul acestei mese festive, Adrian Burlacu a consumat din abundență alcool, la ora 16:00 mai multe carafe de vin roșu fiind golite de acesta. În jurul acestei ore, Adrian Burlacu m-a chemat să mă alătur petrecerii. Când am ajuns în sala de ședințe invitații plecau și, în cele din urmă, am rămas doar cu el. Când Dragoș Bobocel a venit în sala de ședințe să vorbească cu mine, Adrian Burlacu l-a invitat și pe acesta la masă. Apoi, i-a reproșat că i-a făcut mai multe plângeri, între altele, la Garda de Mediu, care l-a amendat cu suma de 40.000 lei. La scurt timp, fără a fi stabil sau coerent, Adrian Burlacu a încuiat ușa sălii de ședințe, a tras zaluzelele și ne-a chemat la el “să ne batem” spunându-ne că : “ mie îmi place să mă bat”. Din aceste fraze, am dedus o atitudine de “smardoi”, care nu m-a intimidat. Dragoș a vrut să plece fiind clar speriat de ce se întâmplă. Am reușit să-l calmez pe Adrian Burlacu, care căzuse într-un entuziasm bahic de necontrolat.
Discuția de la primărie s-a încheiat, iar acesta m-a invitat la un pahar de vin, sugerând ca vinul să fie oferit de mine. Cea mai mare greșeala a fost că nu l-am refuzat, din dorința de a nu transpune conflictul politic intr-unul personal in sediul primăriei. Am muncit prea mult în mandatele mele anterioare, pentru ca acum să se ducă totul de râpă din cauza unui om egocentric și plin de orgoliu.

Am mers în restaurantul de lângă primarie, în sala de la etaj, unde am discutat omenos problemele actuale ale comunei. Dragos Bobocel ne-a așteptat la mașina, fiind speriat de reacția din primărie a lui Adrian Burlacu. Dupa aproximativ 30 de minute, acesta a urcat în restaurant să mă întrebe dacă mai întârzii, iar eu i-am spus ca merg pană la toaletă și apoi plecăm. Profitând de ocazia oferită, când am ieșit din sală, Adrian Burlacu s-a năpustit asupra lui Dragoș, lovindu-l cu capul în gură și cu pumnii. Când am intrat în sală, Dragoș era la pământ, impreuna cu Adrian Burlacu, lovindu-se reciproc. Desigur că am intervenit îndepărtându-l pe Adrian Burlacu care a început să mă lovească, mi-a rupt geaca, mi-a dat un pumn, ne-a amenințat și înjurat vulgar și greu de reprodus.

Imaginile și înregistrările pe care le-a imortalizat Dragoș îl surprind pe Adrian Burlacu așa cum este el de obicei, turmentat și instabil, iar pe mine încercând să-l liniștesc conducându-l spre iesire. Atitudinea lui Adrian Burlacu, care acum se victimează de pe paturile spitalului, beneficiind de sprijinul unui lider local PNL (știti la cine mă refer), este jenantă, dar probabil că trebuia să mă aștept la asta de când am intrat în politică. Aceștia au un plan bine stabilit pentru a mușamaliza incidentul și a arunca vina pe mine. Cei care îl cunosc știu la ce să se aștepte atunci când acesta consumă alcool. Este un pericol pentru acestă comunitate.
Totuși, acțiunile lui, culminând cu lovirea fiului meu, care a avut nevoie de săptămâni de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal, a prietenului lui, și cu agresarea lui Dragos Bobocel, îl vor urmări pentru totdeauna.

Adrian Burlacu va rămâne în istoria comunei Beceni ca fiind primarul care a batut tineri și s-a lamentat de pe patul spitalului, agresorul fiind chiar el, în stare de ebrietate de fiecare dată.

În timpul mandatelor mele, nu am fost implicat în niciun scandal sau agresiune cu nimeni. NU mă caracterizează violența și sunt total ÎMPOTRIVA ei. Cum este posibil ca în timpul celor 8 ani de zile în care am fost primarul comunei nu s-au întamplat astfel de evenimente, iar de jumatate de an, scandalurile se țin lanț.
Să lăsăm justiția să își spună cuvnântul, iar adevărul să iasă la iveală.
Rog din toată inima grupul PNL Beceni să înceteze cu provocările și șicanele la adresa familiei mele și a simpatizanților PSD, huiduielile și înjurăturile denota caracterul vulgar pe care îl aveți. Trebuie să lucram împreuna pentru bunăstarea locuitorilor comunei!” , a scris viceprimarul Laurențiu Constantin, pe pagina sa de facebook. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here