Codul galben de ger pentru Buzau și 26 de județe din centrul, estul și sudul țării va fi în vigoare marți, potrivit unei atenționări emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Vremea se va menține deosebit de rece, temperaturile diurne vor fi negative, iar dimineața și noaptea va fi ger în Moldova, Oltenia, Muntenia și estul Transilvaniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -7 și -3 grade, iar cele minime se vor situa între -20 și -10 grade, izolat mai coborâte.

Județele aflate sub atenționare sunt: Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Harghita, Covasna, Brașov, Buzău, Prahova, Ialomița, Călărași, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Argeș, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj și Mehedinți. Alături de acestea se află și București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here