Comisarul șef al Gărzii de Mediu a făcut o serie de declarații îngrijorătoare în ceea ce privește condițiile de la tabăra Arbănași.

Din păcate, la această oră tabăra de la Arbănași nu are autorizație de alimentare cu apă emisă de Apele Române (…). Într-un paragraf al autorizației din 2015 se prevedea că apele fecaloid-menajere, după ce trec prin cele opt decantoare, ajung într-o viroagă. Fără a avea o epurare corespunzătoare – avem doar epurare mecanică, dejecțiile trec dintr-un decantor în altul -, poluanții ajung din aceste viroage direct în râul Slănic.”, a precizat fostul prefect.

Mai mult decât atât, susține șefa Gărzii de Mediu, la ultimul control efectuat pe 20 februarie, tabăra era debranșată de la rețeaua de apă, iar canalizarea era uscată.

„Avem o problemă majoră aici. Instituția Gărzii de Mediu n-a verificat-o de șase ani de zile. Din declarațiile celor de la tabără, nu a mai fost amenajată de doi ani de zile. Astăzi, directorul DJST Buzău a menționat că doar la Poiana Pinului au avut tabără organizată și nu a menționat nimic de Arbănași.”, a mai declarat Carmen Ichim presei.

Reprezentanții Prefecturii, instituția ca a ales tabăra drept spațiu de carantinare, țin să o contrazică pe Carmen Ichim și susțin că „afirmațiile făcute de șeful Gărzii de Mediu (…) sunt false”:
Legat de afirmațiile făcute de șeful Gărzii de Mediu în cadrul ședinței Colegiului Prefectural care susține că Tabăra ”Arbănași” nu poate fi funcțională fiindcă nu ar deține autorizație de mediu, facem mențiunea că informațiile sunt false. Conform documentelor oficiale puse la dispoziție de Direcția Județeană de Sport și Tineret Buzău, Tabăra ”Arbănași” deține autorizația de mediu nr. 114 din 10.09.2015 emisă de către APM Buzău, valabilă pentru o perioadă de 5 ani. La acestea adăugăm că, după vizitele la fața locului efectuate de specialiști ai instituțiilor implicate, s-a concluzionat că locația desemnată prin hotărârea CJSU întrunește toate condițiile de funcționare a unui centru de carantină.

Facem încă o dată apel la responsabilitate și la aplicarea fermă a hotărârilor emise de CJSU. Populația județului Buzău nu trebuie alertată nefondat, din contră trebuie protejată de informații false, care pot produce panică.”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here