Aseară, Sala Sporturilor din Buzău a fost gazda spectacolului „Concertul generaţiei de aur”, care a fost prezentat de Andrei Duban şi la care au mai participat Anca Ţurcaşiu, Angela Similea şi Ovidiu Komornyk. Spectacolul a fost oferit buzoienilor de candidaţii Alianţei România Dreaptă din Colegiile  7 şi 6 – Camera Deputaţilor, deputatul Cezar Preda şi avocatul Ciprian Coman, şi Colegiul 1- Senat, Ioan Nastea.  Spectacolului a fost deschis de către deputatul Cezar Preda.

„Cred, ca politician, că România trece printr-o perioadă în care valorile s-au inversat. Scara valorilor nu mai este cea pe care dumneavoastră, cei din sală, o ştiaţi, când pentru a ajunge sus trebuia să munceşti mult, artiştii să umble mult, să facă enorm pentru fiecare cetăţean ca să-şi câştige locul în ierarhia valorii. Acum aţi văzut: nu vezi pe nimeni, vezi doar vreo două-trei fetiţe care se fâţâie cât mai dezbrăcate posibil, ele scot câte un album primăvara şi toamna, şi cum îl scot aşa dispar. Eu vreau să vă spun dumneavoastră, celor care aţi învăţat ca şi mine, că în primul rând în viaţă trebuie să munceşti. Poate vremurile acestea vor veni, dar vremurile acestea reclamă, din când în când, să ne aducem aminte că avem nevoie de modele pentru a ne duce drumul în viaţă. Şi dacă înseamnă că cei pe care eu i-am invitat nu sunt modele, atunci să vă supăraţi pe mine! Dar dacă sunt modele, atunci să aveţi încredere în mine, că ştiu ce înseamnă valoare şi ştiu cum se ajunge la această valoare!”, a spus candidatul Alianţei România Dreaptă în Colegiul 7 – Camera Deputaţilor, Cezar Preda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here