Constantin Boscodeala

Emoții, marți, pentru primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală. Primarul Buzăului va apărea în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Braşov, în cel de al 7-lea termen al recursului formulat împotriva sentinţei pronunţată pe fond de Judecătatoria Braşov de 5 ani de închisoare cu executare în Dosarul ,,Gloria”.
La termenul din 8 decembrie, judecătorii de la Curtea de Apel Brașov urmează să se pronunţe şi dacă acceptă sau nu expertiza extrajudiciară cerută şi achitată din propriul buzunar de primarul buzoian.

În 10 februarie 2015, Constantin Boşcodeală a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2013, fiind acuzat că a acordat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei către Fotbal Club Gloria Buzău, decizia Judecătoriei Braşov nefiind definitivă.

În iulie 2013, Constantin Boşcodeală a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fiind acuzat, printre altele, că ar fi dat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei Asociaţiei Sportive Fotbal Club Gloria Buzău.

De asemenea, în iunie 2014, Constantin Boşcodeală, a fost trimis în judecată într-un nou dosar, în care este acuzat că a preluat nelegal un teren de 33 de hectare de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, în condiţiile în care primise un alt teren, prejudicul fiind de peste 24 milioane de lei. Acest dosar este judecat de Tribunalul Dâmboviţa.

În ambele dosare, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra mai multor imobile, terenuri şi maşini ale primarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here