Noi transporturi de lemne, fără documente de proveniență, au fost interceptate de polițiști, pe Valea Slănicului. 

„Ieri, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Beceni, împreună cu reprezentanți silvici, în timp ce desfăşurau activităţi pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice pe raza de competenţă, au depistat în trafic, în localitatea Vintilă-Vodă, un şofer de 45 de ani, din Săpoca, la volanul unei autoutilitare care transporta material lemnos.

Din verificările efectuate a reieşit că bărbatul transporta lemnul de foc din specia rășinoase, fără a avea documente de proveniență/transport.Tot ieri, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Mînzălești, în timp ce transporta cu o autoutilitară, pe un drum forestier din Bisoca, material lemnos.

Din verificările efectuate a reieşit că bărbatul transporta lemnul de foc din specia fag, fără a deține documente de proveniență/transport.

Astfel, a fost dispusă sancţionarea contravenţională a şoferilor conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor şi, în baza aceluiaşi act normativ, a fost aplicată şi sancţiunea complementară de confiscare a materialului lemnos, aproximativ 3 mc, care a fost predat reprezentanților ocolului silvic.” , anunță Biroul de Presă al IPJ Buzău. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here