Corpul de Control al ministrului Educației a descins luni dimineață la Colegiul Național Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Oficialii de la București au fost trimiși de ministrul Educației, Monica Anisie, după ce în biroul acesteia a ajuns recent mama unui elev de la Hasdeu, care în urma unui conflict cu profesoara de desen, s-a ales cu nota 2 la purtare. Considerând că ce I s-a întâmplat fiului său este o nedreptate, femeia a mers în audiență la ministru și a cerut să fie verificată activitatea managerială a Colegiului Hasdeu. De aceea, de luni, 13 ianuarie, se fac verificări în cel mai titrat colegiu din Buzău, verificări care vor dura trei zile.

Informația că la Hasdeu e Corpul de Control al ministrului Educației a fost confirmată de inspectorul general al IȘJ Buzău, Florina Stoian

”Mama copilului Voicu s-a dus cu avocatul în audiență la ministrul Educației în urma conflictului iscat în școală cu copilul său. Corpul de Control a venit să vadă care e situația legată de acest conflict. Vor fi verificări timp de trei zile, vor fi audiate toate părțile implicate”, a declarat inspectorul general al IȘJ Buzău, Florina Stoian.

Reamintim, Andrei Alexandru Voicu, un elev de la Colegiul Hasdeu Buzău a primit nota 2 la purtare pe un semestru după ce şi-a ironizat profesoara de desen pentru vestimentaţia sumară și versurile unui cântec filmat în urmă cu mai mulţi ani. Comentariul postat pe un grup intern al elevilor a fost considerat jignitor si defăimător de către profesoara vizată. Aceasta a cerut sancționarea elevului, iar colegii săi au fost de acord cu scăderea notei la purtare la 2. A urmat un proces în instanță iar anul trecut, în vară, magistrații buzoieni i-au dat dreptate elevului și au dispus anularea sancțiunii. Soluția a fost însă atacată de Colegiul Hașdeu cu recurs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here