Fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani de închisoare cu executare după ce a recunoscut că a primit 75.000 de euro mită de la fostul director al RA-APPS Georgian Surdu. Acesta din urmă a fost condamnat la trei ani de puşcărie în acelaşi dosar, după ce instanţa i-a respins ca nefondat apelul declarat după sentinţa dată în 3 noiembrie 2016 de Tribunalul Bucureşti. „Respinge ca nefondat apelul declarat de Surdu Georgian Gabriel şi admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale din 3 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: aplică inculpatului Bîgiu Marian Cristinel pedeapsa de doi ani de închisoare care urmează să fie executată în regim de detenţie”, se arată în minuta hotărârii pronunţate, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa a menţinut pedeapsa, de trei ani de închisoare cu executare, pentru fostul director al RA-APPS Georgian Surdu.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here