upuCriza de medici de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean nu se va rezolva prea curând. Fostul medic-şef al secţiei, Alina Dăscăleanu a demisionat și va pleca să profeseze în străinătate. După plecarea acesteia, la Urgențe vor rămâne doar doi medici cu program normal și alți doi cu jumătate de normă, în condițiile în care secția ar trebui să funcționeze cu 10 medici. În această situație, pacienții care vor avea nevoie de îngrijiri trebuie să aștepte mai mult timp până vor fi consultați de doctor. „În această situaţie, medicii vor avea o dificultate mai mare în a trata pacienţii şi nu în timpii optimi care ar trebui. Ştiu că pacienţii vor fi nemulţumiţi, dar trebuie să înţeleagă că un singur medic trebuie să vadă 160-180 de pacienţi pe zi”, a declarat ec. Claudiu Damian, managerul Spitalului Judeţean Buzău.
Medicii de la UPU spun că timpul de aşteptare în care pacienţii vor fi consultaţi va fi mai mare, iar cei care nu reprezintă cu adevărat urgenţe sunt sfătuiţi să meargă către medicii specialişti din Ambulatoriu. „Problema e că timpul de aşteptare al pacienţilor va fi mai lung, iar noi ne concentrăm pe pacienţii critici. Vor fi consultaţi toţi pacienţii, dar în funcţie de gravitate. Dacă sunt pacienţi cronici îi sfătuim să se adreseze medicilor din Ambulatoriu sau medicilor de familie”, a spus dr. Adrian Zoican, noul medic şef al UPU.
Din păcate, criza medicilor de la Unitatea de Primiri Urgențe nu pare să se rezolve prea curând. Conducerea Spitalului scoate periodic la concurs posturi de doctori atât la UPU, cât și pentru alte secții, dar puțini sunt cei interesați să profeseze în cea mai mare unitate sanitară din județ.
Medicii nu sunt atrași nici de facilităţile pe care le oferă Consiliul Județean împreună cu Spitalul. Doctorii care vor să profeseze în unitatea spitalicească buzoiană primesc bani de chirie și beneficiază de decontarea transportului, dacă sunt din alt județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here