Zilele trecute, voluntarii de la Crucea Roșie Buzău au ajuns cu mai multe donații la Spitalul Județean, Direcția de Sănătate Publică, la Spitalul Rm. Sărat (unitate suport de Covid-19), dar și la o familie numeroasă din zona Râmnicului. „Săptămâna aceasta, din depozitul central al Crucii Roșii Române au fost aduse materiale și echipament constând în dulciuri, produse de igienă, mănuși de protecție și măști FFP2 in valoare de peste 70.000 lei.
Dacă cu două zile în urmă am mers la Direcția de Sănătate Publică Buzău și la Spitalul Județean de Urgență Buzău, ieri voluntarii împreună cu reprezentanții Crucii Roșii Buzău au mers către Spitalul Municipal Râmnicul Sărat cu materiale atât de necesare în aceasta perioadă.De asemenea, ieri, reprezentanții Crucii Roșii Buzau au pregătit donații în alimente pentru o familie cu 7 copii aflată în dificultate din zona de munte a județului.
De această dată, alimentele provin din bunăvoința unui buzoian din zona Râmnicului care a cerut sprijin Crucii Roșii Buzau pentru ca donația sa constând în alimente provenite din gospodăria proprie, să ajungă la familia a cărei situație l-a impresionat.Voluntarii nostrii sunt pregătiți de acțiune tot timpul! De luni pornim din nou la drum!” , au precizat reprezentanții de la Crucea Roșie Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here