ninsoare
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României pentru lunile ianuarie şi februarie. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
În ianuarie, temperatura aerului va avea în general valori apropiate de mediile climatologice în centrul, nordul şi local vestul ţării, iar în rest valorile de temperatura pot fi peste norme.
Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul şi sudul ţării, iar in restul regiunilor vor avea o tendinţă de excedent.
În februarie, temperatura medie lunară a aerului se va situa în general în limite apropiate de mediile climatologice, exceptând sud-estul, sudul şi local vestul tarii, unde valorile termice vor fi mai ridicate decat cele normale.
Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta în general o tendinţă spre excedent, exceptând estul, sud-estul si local sudul tarii, unde acestea vor fi apropiate de mediile multianuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here