Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) a lansat campania de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării prin cerşetorie, DĂ-I LIBERTATE! NU-I PLĂTI EXPLOATAREA!, în cadrul conferinţei de la Bucureşti, din data de 03.10.2019.

Conferinţa a reunit reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor ce activează în domeniul anti-trafic şi a marcat lansarea celei de-a treia campanii din cadrul proiectului ROFSIP2016OS5A10P02 Reducerea amplitudinii traficului de persoane printr-o mai bună informare a cetăţenilor, axată pe componenta prevenirii traficului de persoane în scopul exploatării prin cerșetorie.

Campania se derulează în perioada octombrie 2019 – mai 2020, A.N.I.T.P. având ca parteneri: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, Asociaţia eLiberare şi Fundaţia World Vision România.

Imaginea campaniei este cântăreţul Alex Velea, care a moderat atât filmul documentar, cât şi spotul campaniei.

Obiectivele urmărite în cadrul campaniei vizează:

 creşterea gradului de conştientizare în rândul persoanelor vulnerabile cu privire la traficul de fiinţe umane
 informarea şi sensibilizarea populaţiei privind implicaţiile traficului de persoane, în vederea reducerii cererii din perspectiva exploatării prin cerșetorie
 creşterea gradului de implicare a misiunilor diplomatice ale României în informarea cetăţenilor români cu privire la riscurile asociate traficului de persoane
 informarea instituţiilor şi organizaţiilor implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane privind dimensiunea şi formele de manifestare ale acestui fenomen
 creşterea implicării în activităţile de prevenire a multiplicatorilor de opinie, în vederea reducerii numărului de informaţii inexacte şi ambigue referitoare la unele aspecte ale traficului de persoane transmise publicului

Mulţumim reprezentanţilor mass-media pentru prezenţa consistentă la acest eveniment, având convingerea că implicarea presei în activităţile de informare şi prevenire ne va sprijini în vederea creşterii gradului de conştientizare şi reacţie a publicului faţă de provocările acestui tip de crimă organizată.

Informaţii de background:

 Despre proiect:
Proiectul se derulează la nivel naţional, pe o perioadă de 36 de luni, fiind finanţat prin Fondul pentru Securitate Internă, componenta Cooperare Poliţienească şi îşi propune implementarea a trei campanii de prevenire a traficului de persoane vizând principalele tipuri de exploatare: exploatarea prin muncă, exploatarea sexuală şi exploatarea prin cerşetorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here