Autoritățile buzoiene din sănătate au primit undă verde pentru internarea de pacienți cu coronavirus în Spitalul de Boli Cronice din Smeeni, unitate medicală care va deveni, astfel, suport de COVID. Anunțul a fost făcut în această după-amiază, de președintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu.   
Ministerul Sănătății a decis: Spitalul de la Smeeni va fi, de astăzi, suport COVID!
Mai exact, 35 de paturi și 16 concentratoare de oxigen (5 litri) vor fi puse la dispoziția celor infectați, care fac parte din categoria celor care nu suferă forme foarte grave ale bolii.

Scopul introducerii Spitalului de Boli Cronice Smeeni în rândul celor suport COVID este degrevarea Spitalului Județean Buzău, suprasolicitat din cauza numărului foarte mare de pacienți infectați.

Cazuri grave de pacienți infectați, care au nevoie de #oxigen, ba chiar și de terapie intensivă, sunt internați și la Spitalele din #RâmnicuSărat și #Nehoiu, unități spitalicești, de asemenea, cu capacitatea depășită de numărul de persoane care au nevoie de ajutor.

Situațiile mai puțin grave pot fi, însă, direcționate, de astăzi, către spitalul din Smeeni, unde există personal medical și toate condițiile de tratament pentru pacienții infectați cu virusul #COVID19.

Deși, nevoia suplimentării numărului de paturi pentru pacienți Covid a existat cu mult înainte să ne confruntăm cu criza sanitară din prezent, fosta conducere a instituției Prefectului #Buzău nu s-a sinchisit să găsească o soluție astfel încât să putem evita, astăzi, situațiile în care ambulanțele să fie blocate cu pacienți care așteaptă cu orele să le fie găsit un pat de spital liber.

Nu ne oprim în a căuta soluții pentru tratarea buzoienilor infectați cu virusul Covid19, în condiții decente, pe un pat de spital!
De aceea, în curs de aprobare este și introducerea în categoria spitalelor suport Covid și a secției exterioare cu paturi Căi Ferate Buzău din cadrul Spitalului General CFR Galați.

Astfel, urmează ca alte 24 de paturi pentru asistență medicală să fie disponibile pentru tratarea pacienților #Covid19 din Buzău, în curând.

Această decizie a fost posibilă și datorită colaborării strânse cu doamna manager a Spitalului Căi Ferate Galați, Carmen Șerbănescu, un om care a răspuns prompt și care a pus la dispoziție toate resursele de care este nevoie pentru tratarea buzoienilor bolnavi în secția exterioară Căi Ferate Buzău, care aparține de spitalul CFR din Galați., a declarat deputatul Gabriel Avrămescu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here