Liderul liberal buzoian, deputatul Cezar Preda, a fost ales președinte al Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a fost reconfirmat în funcția de vicepreședinte al grupului Partidului Popular European din APCE și a fost ales vicepreședinte al Comisiei de Afaceri Sociale si Dezvoltare Durabilă.
„Președinția acestei comisii este o funcție-cheie, iar alegerea lui Cezar Preda arată importanța grupului Partidului Popular European și a Delegației României la APCE”, se arată într-un comunicat remis de PNL. Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei este unul dintre cele două organe statutare ale Consiliului Europei, organizație internațională dedicata apărării drepturilor omului, a democrației si a statului de drept. Adunarea Parlamentara alege judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului. Adunarea este formata din 318 parlamentari delegați de către parlamentele naționale ale celor 47 de state membre ale Consiliului si, in general, se întrunește de patru ori pe an, pentru sesiuni plenare de o săptămână, la Strasbourg.
Romania este membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din anul 1993 si este reprezentată de zece parlamentari. Deputatul Cezar Preda este membru al Delegației Parlamentului României la APCE din anul 2008, in perioada 2008-2012 fiind si președintele acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.