Cezar PREDA -6
Deputatul Cezar Preda NU nu a semnat proiectul privind acordarea de pensii
speciale parlamentarilor, precizând că parlamentarii trebuie să beneficieze de aceleași sporuri ca orice cetățean al României fără a beneficia de pensii special.
”Nu am semnat, parlamenatarii trebuie să beneficieze ca orice salariat al României de sporuri de vechime și tot ce trebuie ca atunci când se calculează pensia să beneficieze de contribuțiile normale ca orice cetățean al țării. Nu am făcut calculi, nu știu dacă ce fac ei e sumă mare sau mica, eu nu vreau nici o sumă. Eu vreau ca acești oameni care sunt în Parlamentul României să beneficieze de sporuri de vechime și alte sporuri, ca orice angajat, că e mult sau puțin asta e, să aprecieze specialiștii, că eu nu mă pricep”, a declarant deputatul PDL Cezar Preda.
Parlamentarii ar putea beneficia de pensii speciale, potrivit unui proiect aflat în discuţia grupurilor parlamentare, deputatul PSD Petre Daea precizând că pensia ar putea ajunge la 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate şi că proiectul a fost semnat de 250 parlamentari, inclusiv din opoziţie.
Potrivit proiectului discutat, marţi, la şedinţa grupului deputaţilor PSD, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunara pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.
Deputatul PSD Petre Daea, unul dintre iniţiatorii proiectului, a precizat că este semnat de peste 250 de parlamentari, dintre care peste 87 sunt din opoziţie. El a arătat că prin acest proiect „se doreşte să se repare ce s-a stricat în guvernarea Boc, când s-au tăiat pensiile şi salariile”.
„Acest proiect este iniţiat de peste 250 de deputaţi şi senatori şi se înscrie în logica de până acum de a repara ce s-a stricat în guvernarea Boc. Cu alte cuvinte, să readucem situaţia care a fost în 2010, când s-a luat această măsură de tăierea pensiilor şi a salariilor. Formula de calcul este o formulă uşoară, care a izvorât din experienţa UE, care înseamnă un procent de 0.55% din indemnizaţia lunară a unui deputat sau senator. Ea rezultă în acest sens nivelul indemnizaţiei din produsul de acest procent de 0,55% şi numărul de mandate din Parlament ca deputat sau senator.De exemplu, pentru indemnizaţia brută de 7.000 cât este acum, pentru un mandat, pensia este undeva la 1.500 lei, pentru trei mandate este undeva la 4.000 lei, este suma maximă. Sunt trei praguri, pragul minim de 6 luni de zile, deci dacă ai stat mai puţin de 6 uni de zile nu beneficiezi de această sumă. Şi în Parlamentul European este această practică. Noi ne-am inspirat din această lege a PE şi deci este de la un mandat până la 3 mandate. Dacă sunt peste 4 mandate, nu mai contează”, a explicat Daea.
El a adăugat că actul normative este în lucru şi că impactul ar fi foarte mic, fiind vorba de aproximativ 100 de parlamentari.
Parlamentarii nu sunt la prima iniţiativă de acest fel, anul trecut un proiect de lege al deputatului PSD Anghel Stanciu pe această temă a fost discutat la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, dar a fost uitat după ce ministrul Muncii Rovana Plumb a declarat că nu susţine proiectul.
Conducerea PNL a decis că proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari nu are girul politic al PNL.
„Nu există un proiect (al pensiilor speciale pentru parlamentari-n.r.) care să fie depus. Am discutat cu liderul PNL de la Senat şi voi discuta şi cu liderul de la Cameră să ne lămurim care din colegii noştri şi dacă au semnat acest proiect sau nu. Tot ce pot să vă spun este că în şedinţa de conducere de miercuri s-a stabilit că acest proiect nu are girul conducerii politic al PNL, dar ştim foarte bine că pensiile şi indemnizaţiile în România nu sunt la nivelul pe care mulţi şi l-ar dori, dar, în acelaşi timp, este şi problema de prioritate, unde direcţionezi banii din bugetul României. Eu, faţă de acest proiect al PSD, aş fi avut altă prioritate. Dorinţele românilor este acel proiect măcar dublarea alocaţiilor pentru copii de la 42 la 84 de lei, dacă nu la 200 lei”, a afirmat liderul PNL, Alina Gorghiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here